Joi, 26 martie 2026, ora 17.00, Alianța Franceză din Suceava continuă seria de întâlniri cu scriitori şi autori francofoni suceveni, desfăşurată sub genericul Rencontres-lectures avec des écrivains francophones de Bucovine. Această activitate culturală aduce în atenţia publicului sucevean evenimente editoriale din spațiul francofon şi iniţiază dialoguri cu autori de expresie franceză, implicați în viaţa culturală a Sucevei şi a Bucovinei.
Întâlnirea o are ca invitată, pentru a doua oară, pe doamna conf. univ. dr. Raluca Dimian, care va continua dezbaterea, iniţiată luna precedentă, referitoare la francofonia tunisiană, cu prezentarea L’actualité littéraire en Tunisie d’aujourd’hui/Actualitatea literară în Tunisia de astăzi.
Tema a fost propusă ca urmare a unei misiuni academice și diplomatice desfășurate de invitată timp de doi ani în Tunisia, ocazie cu care autoarea a realizat mai multe cercetări în domeniul literar. Scriitorii tunisieni care vor fi descoperiţi de publicul sucevean sunt scriitori deja consacraţi precum Ahmed Mahfoudh, Wafa Ghorbel, Yemen Mannai și Fawzia Zouari, laureați ai numeroase premii literare (Le Commar d’Or, Prix Orange de l’Afrique, Prix des Cinq Continents).
Doamna conf. dr. Raluca Dimian va face o incursiune în cele mai reprezentative opere literare ale celor patru autori prezentând elemente caracteristice literaturii tunisiene actuale.
Raluca Dimian (nume de autor, Raluca Hergheligiu) este germanistă și comparatistă, autoare a unor monografii și a peste cincizeci de articole științifice în limbile franceză și germană, precum şi coordonatoare a șapte proiecte de volume colective franco-germane.
Între 2023 și 2025, Raluca Dimian a aprofundat relațiile cu lumea francofonă în calitate de lector de limba română la Universitatea El Manar din Tunis. Cu această ocazie, a efectuat o cercetare asupra literaturii tunisiene de limbă franceză, căreia îi dedică în prezent mai multe proiecte culturale și științifice.
Activitatea este moderată de scriitorul Nicolae Romulus Dărămuș.
Mai multe informații și documente despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianței Franceze din Suceava precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.

