Comunicat de presă 08.09.2026

Începând cu luna septembrie, Alianța Franceză din Suceava îşi reia activitatea și invită publicul sucevean să descopere numeroasele sale proiecte culturale şi educative dedicate limbii, culturii și valorilor francofone. Printre acestea, amintim Les après-midi francophones à Suceava (După-amiezile francofone la Suceava), Le chanteur du mois (Cântăreţul lunii), Rencontres-lectures avec des écrivains francophones (Întâlniri-lectură cu scriitori francofoni), Itinéraires francofones (Itinerarii francofone), activitate organizată în parteneriat cu Asociaţia Seniorilor Bucovineni, Le Salon littéraire francophone (Salonul literar francofon) şi multe altele. Profesorii de limba franceză sunt aşteptaţi la stagiul de formare în metode inovatoare de predare La Rentrée francophone, organizat, în mod tradiţional, în luna octombrie, dar şi la activităţile organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorului de Franceză din luna noiembrie.

Odată cu debutul noului sezon de activități, se deschid şi înscrierile pentru cursurile de limba franceză, adresate atât persoanelor care doresc să înceapă studiul limbii franceze, cât și celor care își propun să își consolideze și să își perfecționeze cunoștințele.

Astfel, în perioada 8-25 septembrie, publicul sucevean va putea să aleagă dintr-o varietate de cursuri, concepute pentru toate vârstele şi nivelele de învăţare a limbii franceze – copii, adolescenți, adulți – după cum urmează: Le français, c’est facile! – cursuri de limba franceză pentru copii (7-10 ani), Le français au collège – cursuri de limba franceză pentru adolescenți (11-15 ani), Cursuri de limba franceză generală pentru liceeni (16-19 ani), Cursuri de pregătire pentru examenul DELF/ DALF, Cursuri de franceză pentru adulți şi Cursuri individuale, la cerere.

O noutate a acestei sesiuni de înscrieri este demararea unui Curs de pregătire în vederea admiterii în învăţământul superior pentru liceenii care doresc să urmeze specializări în limba franceză de la facultăţi din ţară sau străinătate.

Alianţa Franceză din Suceava are o echipă de profesori recunoscuți pentru profesionalismul lor, care utilizează manuale și metode actuale și interactive de învățare a limbii franceze, agreate de rețeaua Alianțelor franceze din România. Testele inițiale în vederea stabilirii nivelului de studiu sunt gratuite şi se realizează în cadrul primei ore de curs. În funcție de preferințe și de disponibilitatea lor, cursanții adulți pot opta atât pentru cursuri față în față cât și pentru cursuri în regim online.

Cursurile de limba franceză pot fi completate de ateliere tematice, concepute să ofere participanților experiențe de învățare dincolo de cadrul tradițional al sălii de curs și să stimuleze interesul pentru cultura, arta, literatura și societatea franceză și francofonă.

Toate cursurile în format fizic se vor desfăşura la sediul Alianţei Franceze din Suceava de pe strada Ştefan cel Mare nr.50 (vizavi de Muzeul de Istorie).

Înscrierile şi se fac atât online cât şi fizic, la secretariatul AFS (de luni până vineri, între orele 13.30-18.30). Pentru informaţii suplimentare, publicul poate consulta site-ul Alianței Franceze din Suceava https://afsuceava.ro/ sau contacta direct secretariatul Alianţei Franceze la adresa de mail aliantafrancezasv@gmail.com sau la numărul de telefon : 0737784074.