Comunicat de presă 16.01.2026

Cursurile de limba franceză desfășurate în această săptămână la Alianța Franceză au beneficiat de prezența dinamică a celor doi stagiari, Juliette Simonnet și Arthur Dazin, de la Universitatea Reims Champagne-Ardenne. Prin prezentări captivante despre Franța și regiunea lor de origine, dialoguri interactive cu cursanții și implicarea activă în activitățile propuse de profesori, aceștia au adus un plus de autenticitate și entuziasm procesului de învățare. Intâlnirea cu cei doi stagiari a reprezentat o experiență valoroasă pentru cursanți, contribuind la dezvoltarea competențelor lingvistice și la deschiderea culturală, consolidând totodată legătura dintre învățarea limbii franceze și realitățile francofone contemporane.