Seria activităților derulate în cadrul proiectului „Les après-midi francophones” în cadrul Alianței Franceze din Suceava continuă săptămâna aceasta sub semnul tradiționalei sărbători a Crăciunului. De data aceasta, miercuri, 15 decembrie 2021, elevii Școlii gimnaziale Oniceni, sub îndrumarea doamnei profesoare Iulia SAMSON, vor desfășura un program variat format din activități artistice ce vor cuprinde cântece și poezii în limba franceză. Acest program artistic intitulat „Célébrer Noël” va fi însoțit de activități practice, de realizare de decorațiuni pentru bradul de Crăciun, de alcătuirea unor scrisori adresate lui Père Noël, toate animate de dorința de a se bucura împreună de jocurile inocente ale copilăriei.
Pasiunea pentru limba franceză și dorința de participare la acest tip de activități a avut ca efect antrenarea unui număr mare de elevi provenind din clasele primare, copii aflați la început de drum în descoperirea muzicalității limbii lui Molière. Activitățile propuse de doamna profesoară au fost pregătite din timp pentru ca micii elevi din clasele primare să își însușească vocabularul limbii franceze specific sărbătorilor de iarnă. Elevii au avut astfel șansa se a descoperi obiceiuri și tradiții din Franța, dar și modul în care pregătesc și sărbătoresc francezii „La fête de Noël” (Sărbătoarea Crăciunului). Sperăm că vor dărui tuturor celor care vor accesa site-ul Alianței Franceze din Suceava o parte din trăirile și din entuziasmul cu care ne vor prezenta activitățile lor!
Inspirată de aceeași atmosferă generată de apropiata sărbătoare a Crăciunului, dna profesor dr. Aura Mihoc ne invită miercuri, 15 decembrie, să ne bucuram alături de elevii Școlii Gimnaziale Ipotești de „Târgul de Crăciun”, o activitate devenită tradițională, și organizată anul acesta în mod virtual sub genericul Marché de Noël. Activitatea are o importantă componentă socială, și se adresează copiilor din medii defavorizate având ca scop facilitarea accesului acestora la activitățile culturale.
Târgul de Crăciun va reuni un număr mare de elevi pasionați de limba franceză, care s-au pregătit să ofere în după-amiaza de miercuri recitaluri de colinde, felicitări, daruri, precum și produse de patiserie copiilor de la Centrul de zi Sf. Vineri, beneficiarii acestei tradiționale acțiuni caritabile.
Activitățile propuse de doamnele profesoare Aura MIHOC și Iulia SAMSON vor implica un număr foarte mare de elevi, de vârste diferite, care împărtășesc o pasiune comună față de limba franceză, pe care au posibilitatea să o abordeze și într-un context extra-școlar, prin activități care introduc publicul francofon și francofil în atmosfera sărbătorii de Crăciun și reamintesc sucevenilor importanța generozității și a implicării sociale. Reamintim că publicul larg va putea viziona imagini și înregistrări ale activităților pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro