Comunicat de presă 02.03.2026

Salonul literar francofon, proiect cultural dedicat comunității francofone locale, a fost găzduit și în luna februarie de Alianța Franceză din Suceava, spațiu consacrat promovării limbii și culturii franceze.

Fidel vocației sale transdisciplinare, evenimentul a propus, și de această dată, un dialog armonios între literatură și muzică. Programul artistic a fost susținut de personalități recunoscute ale scenei muzicale sucevene: prof. Mihaela Săveanu, profesor de flaut, care a oferit o interpretare remarcabilă alături de eleva sa, Ana Maria Curelet, precum și tânăra muziciană Petruta Hojbota, care a încântat publicul printr-o interpretare în limba franceză. Cele trei artiste reprezintă Colegiul de Artă din Suceava, instituție de prestigiu în formarea artistică a tinerilor.

Dimensiunea literară a întâlnirii a fost susținută de prof. dr. Maria Cristina Hetriuc, care a prezentat opera scriitoarei contemporane Valérie Perrin, oferind o analiză amplă și documentată a romanului Changer l’eau des fleurs. Expunerea a evidențiat temele majore ale operei — memoria, reziliența, iubirea și reconstrucția identitară —, generând ulterior un dialog consistent cu publicul pe marginea problematicilor abordate, precum și a unor direcții tematice similare întâlnite în literatura francofonă contemporană.

Întâlnirea s-a bucurat de prezența distinsei prof. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, președinte de onoare al Alianța Franceză din Suceava, care a participat cu entuziasm la dezbaterile suscitate, intervențiile sale conferind dialogului o notă de rigoare academică și deschidere intelectuală.

Coordonatoarele și inițiatoarele proiectului, prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Cristina Hetriuc, adresează mulțumiri publicului bibliofil francofon pentru prezența constantă și pentru interesul susținut manifestat față de literatura francofonă actuală, contribuind astfel la consolidarea unui spațiu autentic de reflecție culturală și dialog intercultural.