Marţi, 10 martie, Alianţa Franceză din Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare”, a organizat o vizită culturală destinată studenţilor masteranzi de la INSPE Reims, Franţa, care efectuează un stagiu de practică pedagogică în instituţii de învăţământ din Suceava şi împrejurimi. În cadrul acestei activităţi, cei şase stagiari au avut ocazia să descopere Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Muzeul Oului de la Vama şi tradiţiile încondeierii ouălelor de Paşte precum şi Mănăstirea Voroneţ, monument înscris în patrimoniul UNESCO. Activitatea s-a încheiat cu o prezentare a activităţilor şi proiectelor Alianţei Franceze din Suceava, în contextul sărbătoririi Lunii Francofoniei.







