Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Ambasada Franţei la Bucureşti, Institutul Francez din România, Institutul Francez din Iaşi şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava au organizat, pe data de 12-13 octombrie 2026, a VI-a ediţie a evenimentului La Rentrée francophone, desfăşurată sub tema „La Francophonie en écho”, în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni (ARPF) – filiala Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.
În cadrul acestei manifestări, prilejuită de începerea anului francofon 2026-2027 şi a cursurilor de limba franceză din cadrul Alianţei Franceze din Suceava, au fost organizate activităţi de formare destinate profesorilor de limba franceză din învăţământul preuniversitar, dar şi studenţilor care se pregătesc pentru o carieră didactică.
Stagiul a fost găzduit de Colegiul Naţional bilingv „Petru Rareş” şi a cuprins ateliere interactive şi conferinţe animate de formatori francofoni şi de experţi de proiecte la nivel regional şi naţional.
Oaspeţii formatori ai acestei ediţii a Întâlnirilor francofone, tradiţionale la Suceava, au fost:
- Mihaela Băbuţ, responsabilă de proiecte în cadrul AUF Europa Centrală şi Orientală, care a intervenit pe tema Services de l’AUF pour les jeunes francophones;
- dr. Constantin Tiron, Inspector şcolar pentru limbi moderne din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, care a animat atelierul Comment favoriser la prise de parole en classe de FLE. Techniques d’animation et expression orale;
- Adrien Payet, formator FLE, autor de manuale şi metode de predare/învăţare a limbii franceze, cu două intervenţii pe tema Activités ludiques et créatives en classe de
Eleva Elena Alis Costache, acompaniată de profesorul Tiberiu Ciot şi eleva Patricia Timofte de la Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava au susţinut un emoţionant moment artistic, urmat de înmânarea diplomelor celor trei laureaţi participanţi la Concursul Internaţional Plume d’or din luna martie 2026: Alina Nicoleta Bărbosu şi Norbert-Florentin Dominte, elevi la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, coordonator profesor gr.1 dr. Irina Melisch şi Zahariuc Diana Gabriela, elevă la Şcoala gimnazială nr.1, coordonator profesor gr.1 Daniela Sandu.
Pentru prima oară la Suceava după începerea misiunii sale ca director al Institutului Francez din Iaşi, doamna Marion Ecalle a vizitat sediul Alianţei Franceze din Suceava, participând la întregul eveniment de formare de la Colegiul Naţional francofon „Petru Rareş”.
Înalţii oaspeţi francofoni au vizitat, marţi seara, mănăstirea Dragomirna fiind impresionaţi de spiritualitatea şi ospitalitatea bucovineană.
Stagiul de formare „La Rentrée francophone”, ediţia a VIa, a fost coordonat de profesor universitar DHC Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare Alianţei Franceze din Suceava, profesor Daniela Dungeanu, directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi conferenţiar universitar dr. Mariana Şovea, directoarea AFS.
Mult succes noului an de studii francofone la Suceava!


