Comunicat de presă 16.07.2026

14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, a reunit, prin intermediul Alianţei Franceze din Suceava, un important număr de francofoni şi francofili bucovineni în cadrul unor manifestări de amploare.

Deschiderea s-a desfăşurat în cadrul Şcolii de vară francofone şi a reunit, în spaţiile generoase şi ospitaliere ale Şcolii gimnaziale nr.1, elevi, studenţi, profesori, într-o atmosferă de sărbătoare şi un dialog tematic bogat în informaţii privind Ziua Naţională a Franţei şi prietenia româno-franceză. Ziua a început cu ateliere de limba franceză în care mici francofoni au descoperit prin cântec, joc şi activităţi practice elemente ale culturii şi identităţii franceze : tricolorul, deviza „Liberté, égalité, fraternité”, cocoşul galic, imnul „La Marseillaise”. Ei au lucrat pe ateliere exprimându-și creativitatea prin confecționarea de steaguri şi cocarde, prin decorarea tricourilor albe cu simbolurile reprezentative ale Franței și expresii în limba franceză.

În partea a doua a dimineţii, micii francofoni au avut posibilitatea să participe la un atelier media inedit, organizat cu profesionalism şi multă căldură, la sediul televiziunii Intermedia, Suceava. Jurnalista Cătălina Biholar a condus, timp de aproape două ore, dialogul în limba franceză cu invitaţii care au fost cuceriţi de „povestea” postului de televiziune sucevean. Participanţii au fost introduşi în tainele meseriei de jurnalist de televiziune, au fost ajutaţi să descopere echipamentul tehnic necesar pentru realizarea unei emisiuni şi diversele meserii din acest domeniu. Au fost prezentate diferite tipuri de aparate de fimat, casete, mixere de imagine şi de sunet. Experienţa în studio a fost la fel de fascinantă, micii francofoni fiind încurajaţi să transmită un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei şi să descopere în direct transpunerea lui în secvenţă televizată gata de a fi transmisă publicului larg.

Surpriza evenimentului a fost atelierul muzical francofon oferit de cunoscuta artistă Claudia Pavel (Cream) şi animatorul muzical Alin Iordan. Artista le-a vorbit copiilor despre cariera sa muzicală şi a propus mai multe jocuri de actorie şi de ritm, care i-au încurajat pe copiii şi voluntarii prezenţi să se exprime liber în faţa unui public şi i-au pregătit pentru interpretarea unor cântece în limba franceză.

Dulciuri după reţete franţuzeşti au fost oferite de cofetăria Cristine de casă.  

În spiritul fraternităţii dintre cele două spaţii, după-amiaza Zilei Republicii Franceze a fost dedicată, la sediul Alianţei Franceze din Suceava, întâlnirii cu reprezentanţi ai francofoniei sucevene şi înmânării diplomelor pentru profesorii participanţi la proiectul de formare al studenţilor francezi de la Institutul Naţional Superior al Profesoratului şi Educaţiei (INSPE), Reims, Franţa.

Profesorul Frédéric Castel, responsabil cu Relaţiile Internaţionale de la INSPE Reims şi coordonatorul francez al proiectului, a evidenţiat numărul mare de studenţi francezi care au beneficiat de acest stagiu de-a lungul timpului (peste 100 de studenţi), calitatea deosebită a învăţământului francofon sucevean şi a activităţilor propuse, căldura cu care stagiarii au fost primiţi de către toate şcolile participante. Acesta este motivul pentru care Suceava rămâne una din destinaţiile preferate ale studenţilor francezi. Inspectorul şcolar pentru limbi moderne, profesor dr. Constantin Tiron a evidenţiat, la rândul său, spiritul solidarităţii şi fraternităţii care caracterizează comunicarea francofonă la nivelul judeţului Suceava.

La eveniment au participat membrii echipei pedagogice a Alianţei Franceze din Suceava şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ partenere: Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Liceul Sportiv Suceava. Au mai primit diplome de formator şi profesorii de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Liceul de informatică „Spiru Haret”, Şcoala gimnazială nr. 1 şi Şcoala gimnazială nr. 3 Suceava.

Ziua s-a încheiat cu frumoase momente fotografice şi conviviale la sediul Alianţei Franceze din Suceava. Mulţumim tuturor prietenilor Franţei şi ai limbii franceze pentru implicare şi pentru susţinerea acestor proiecte şi activităţi francofone!