Miercuri, 19 aprilie 2023, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Școala Gimnazială ”Nicolae Popinceanu”, Mihoveni, Șcheia organizează activitatea „Nous aimons le francais‟, coordonată de doamna profesoară Vornicu Claudia.
A învăța o limbă străină înseamnă a cunoaște o altă cultură și acesta este cel mai bun mod de a te îmbogăți intelectual și spiritual, mai ales dacă vorbești o limbă precum franceza. De altfel, limba franceză și Franța reprezintă în imaginarul românesc valori asociate unor noţiuni precum cultură, cunoaștere, idei inovatoare, istorie, curiozitate, iluminare. Studiind limba franceză, elevii au acces la o altă percepție a realității şi descoperă concepte sau expresii care nu există în limba maternă.
Manifestarea va reuni un număr de 60 de elevi, care vor desfășura următoarele activități: prezentări PPT despre Franța, expoziţie de desene, cântece în limba franceză interpretate de elevii claselor V-VII („Bonjour mes amis”, „Ego”), poezii („Je dessine des fleurs” – Crăciunescu Georgiana, „Je vous salue ma France”- Andrian Denisa, „Superbe Roumanie” – Poroch Teodora, „L’hiver”- Alexandru Rusu).
Prin activitatea desfăşurată, doamna profesor Vornicu Claudia şi-a propus să promoveze limba franceză şi valorile francofoniei, să încurajeze creativitatea şi exprimarea artistică într-o limbă străină.
Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.