Joi, 21 noiembrie, Alianţa Franceză din Suceava a organizat Ziua Internaţională a Profesorilor de Limba Franceză, desfăşurată în acest an sub genericul „Toutes championnes, tous champions, Porteurs de la flamme francophone”.
Programul a cuprins lansarea numărului 8 al revistei de promovare a limbii franceze, civilizaţiilor şi culturilor francophone, Rythmes, couleurs et paroles francophones, editată de Alianţa Franceză din Suceava în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare”, precum şi lansarea cărţii La cuisine en Bucovine. Quelques recettes magiques coordonată de Mariana Şovea şi Sanda-Maria Ardeleanu.
Iniţiată în 2019 în cadrul proiectului Francofonia în comunitate, propus de Centrul de Reuşită Universitară şi Biroul Francez din Suceava şi susţinut de Agenţia Universitară a Francofoniei, revista Rythmes, couleurs et paroles francophones prezintă, în mod tradiţional, activităţile francofone organizate la Suceava. Apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Muşatinii, revista este o oglindă a preocupărilor unor instituţii de cultură sucevene, fiind lansată, în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorilor de Limba Franceză
La cuisine en Bucovine. Quelques recettes magiques constituie rezultatul unui proiect de promovare a gastronomiei române şi franceze, desfăşurat în reţeaua Alianţelor Franceze din România şi susţinut de Institutul Francez din Bucureşti. La traducerea reţetelor de bucătărie, selectate în colaborare cu profesor univ. dr. Adriana Dabija, au participat patru studente de la masteratul cu dublă diplomă Teoria şi Practica Traducerii din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării : Mădălina Iroftei, Simona Vasilciuc, Olimpia Maxim, Petronela Prindi-Moroşanu.
Evenimentul destinat celebrării profesorilor de franceză a fost găzduit în spaţiul primitor al Restaurantului Casa Bucovineană Suceava şi a beneficiat de colaborarea cu crama Domeniile Franco-Române reprezentată de Răzvan Avram şi Ionuţ Lavric.
Au luat cuvântul preşedintele Alianţei Franceze din Suceava, domnul prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, preşedinta Asociaţiei Profesorilor Francofoni, filiala Suceava, profesor dr. Irina Melisch, invitaţi din spaţiul francofon european şi african, doamna Geneviève Coudre şi Ely Yannik Ahounou, directorul firmei Casa Bucovineană, economistul Dorel Covaşă, dialogul fiind moderat de Sanda-Maria Ardeleanu şi Mariana Şovea, preşedinte de onoare şi respectiv director al Alianţei Franceze din Suceava.