Comunicat de presă 24.03.2025

Alianța franceză din Suceava  reprezentată  de șase liceeni suceveni

 la un concurs internațional de dezbateri din Franța

În săptămâna Francofoniei 18-22 martie 2025, Alianța Franceză din Suceava a fost reprezentată de 6 liceeni suceveni la un concurs internațional de dezbateri în limba franceză, CHAU’MUN.  Competiția a fost organizată la Lycée Charles de Gaulle, Chaumont, Franța şi a reunit 160 de participanți din 13 ţări (SUA, Luxemburg, Belgia, Polonia, Ungaria, Franța, România…).

Tema propusă pentru dezbatere în acest an a fost: „Cum să facem față consecințelor creșterii nivelului mării și să ajutăm societățile să se adapteze la această situație?” Repartizaţi în patru comitete, elevii au jucat rolul unor delegaţi ONU în cadrul unor serii de dezbateri şi negocieri intense, care au durat trei zile şi s-au desfăşurat în patru locuri emblematice ale oraşului Chaumont: Halles, Hôtel de Ville, Canopé şi Inspé.

Elevii suceveni care au participat la acest concurs au fost Parascheva Buzut de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Cristiana Grigorean, Costin Cojocariu și Daria Moldovan de la Colegiul Național „Petru Rareș”, George Cojocariu de la Liceul Teoretic Filadelfia și Anda Plăcintă de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”. Foşti sau actuali cursanţi ai Alianţei Franceze din Suceava, elevii au pregătit această participare printr-o documentare temeinică referitoare la tema din acest an. Echipa participantă a fost coordonată de prof. dr. Petronela Munteanu de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, membră în echipa pedagogică a Alianței franceze.

Elevii suceveni au demonstrat abilități argumentative și oratorice în limba franceză, evenimentul fiind o oportunitate excepțională de a-și dezvolta o serie de competențe precum comunicarea eficientă, gândirea critică, lucrul în echipă, gestionarea emoțiilor.

Concursul internațional de dezbateri de la Chaumont va rămâne o sursă de inspirație și motivație pentru dezvoltarea lor academică și profesională, o experiență de neuitat pentru acești tineri care se întorc cu o nouă perspectivă asupra importanței dialogului, a schimbului de idei și a excelenței academice.