Comunicat de presă 24.04.2024

În perioada 18 – 19 mai 2024, Alianţa Franceză din Suceava organizează prima sesiune DELF junior dedicată elevilor. Înscrierile se fac până pe data de 9 mai 2024. Candidaţii interesaţi trebuie să completeze fişa de înscriere disponibilă pe site şi să o trimită pe adresa de mail aliantafrancezasv@gmail.com, împreună cu dovada plăţii taxei de înscriere corespunzătoare nivelului de certificare ales.

Alianţa Franceză din Suceava face parte din reţeaua naţională de centre de evaluare DELF şi DALF şi are o echipă de evaluatori profesionişti, certificaţi de France Education International, singura instituţie delegată pentru a coordona şi valida aceste examene la nivel internaţional.

Examenele de certificare DELF junior cuprind nivelele Cadrului European, de la A1 la B2. Diplomele sunt eliberate de Ministerul Francez al Educaţiei Naţionale, sunt recunoscute la nivel european şi au valabilitate pe viaţă.

Tarifele sunt aceleaşi pentru toate centrele de evaluare şi pot fi consultate pe site-ul Alianţei Franceze din Suceava https://afsuceava.ro/ la rubrica Examene DELF/DALF. Elevii şi cursanţii Alianţei Franceze beneficiază de reduceri.

Examenele de certificare pentru aceste nivele vor avea loc la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava. Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri, persoanele interesate pot scrie pe adresa de mail aliantafrancezasv@gmail.com sau contacta direct secretariatul Alianţei Franceze din Suceava la telefon 0737784074.