Comunicat de presă 26.09.2024

Miercuri, 25 septembrie, Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Profesorilor Francofoni filiala Suceava a organizat a patra ediţie a evenimentului La Rentrée francophone à Suceava. Stagiul a cuprins trei ateliere interactive: Lire et écrire de la poésie en classe de Français Langue Étrangère (formator Laurent Robert, Haute Ecole en Hainaut, Belgia), De l’image à la parole. Des images artistiques en classe de FLE pour développer l’expression orale, (formator Daniela Sandu, Şcoala generală nr. 1) şi La pratique théatrale à des fins pédagogiques (formator Alexandra Sîrghi, Liceul tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni).

În deschiderea evenimentului au intervenit cu prezentări Michael Koriche, Ataşat de cooperare educativă, Coordonator al Alianţelor franceze din România şi Romain Chrétien, directorul naţional de cursuri şi certificări de la Institutul Francez din România. Stagiul a fost coordonat de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, preşedinta de onoare AFS şi lector dr. Mariana Şovea, directoarea AFS.

Mulţumim formatorilor şi participanţilor pentru discuţiile interesante şi ideile şi metodele inovatoare propuse în cadrul atelierelor. Un început de an francofon cât mai bun tuturor!