Comunicat de presă 31.05.2025

Raport activitate „De la carte au carnet de voyage – mon billet pour l’inconnu” (28 mai 2025)

                                      prof. Mihaela-Petronela Scutariu

Miercuri, 28 mai 2025, ora 17.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, a organizat activitatea, „De la carte au carnet de voyage – mon billet pour l’inconnu” coordonată de prof. Mihaela-Petronela Scutariu.

Activitatea propusă a adus împreună două teme atractive pentru elevi: călătoriile și corespondența școlară, ambele fiind oportunități valoroase de învățare și autocunoaștere.

Călătoriile nu înseamnă doar mișcare în spațiu, ci și evoluție interioară, pentru că ele îmbogățesc viața cu experiențe autentice, dezvoltă competențe variate și contribuie la formarea unui spirit deschis și cultivat. Elevii prezenți la sediul Alianței Franceze s-au bucurat de o călătorie imaginară în Noua Zeelandă și Mexic. Inițial au ajuns la aceste destinații pe hartă, prin indicii de cultură generală, cu ajutorul mai multor jocuri tematice, a două scurte documentare și a mini-atlasului Petit voyageur en Océanie/Amérique du Nord.

Destinațiile călătoriilor nu au fost alese întâmplător. Elevii LTVGM au avut parte în acest an școlar de o corespondență cu elevi francofoni: elevii din clasele a V-a și a VI-a și-au găsit prieteni, prin intermediul scrisorilor scrise de mână, în Mexic la INSTITUTO FRANCO QUERETANO, iar elevii din clasele a VII-a și a VIII-a s-au împrietenit cu adolescenți de vârstă apropiată din Noua Zeelandă de la RICCARTON HIGH SCHOOL CHRISTCHURCH, printr-un schimb de prezentări realizate cu ajutorul aplicației Canva.

Elevii prezenți la activitate au împărtășit cu bucurie avantajele acestui tip de colaborare. Pentru ei, corespondența școlară desfășurată în limba franceză a reprezentat o formă modernă și eficientă de învățare, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea competențelor lor lingvistice, culturale și sociale. Prin intermediul schimbului de scrisori sau mesaje cu elevi din Noua Zeelandă și Mexic, ei și-au putut exersa cunoștințele de vocabular, gramatică și exprimare, într-un context real de comunicare în limba franceză. Dar și dorința de a descoperi alte culturi [maori și mayașă], ei intrând în contact cu tradiții, valori și perspective diferite, ceea ce le-a dezvoltat gândirea critică, empatia și toleranța interculturală. Pe lângă beneficiile educaționale, s-au inițiat și relații de prietenie [Martha-Hanyah], premise pentru a fi cetățeni activi într-o lume atât de diversă.

Activitatea a înlesnit si confecționarea unor pașapoarte personalizate (bineînțeles cu vize pentru Noua Zeelandă și Mexic) și a unor bilete de avion, care prin tragere la sorți, au adus participanților premii-surpriză: celebra oiță de Noua Zeelandă (țara cu mai multe oi decât locuitori) și scoici colorate (care să amintească de plajele din Cancun).

Mai multe informații despre această activitate pot fi consultate pe adresa facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.