Pe data de 14.12.2021, copiii care urmează cursurile de limbă franceză în cadrul Alianței Franceze Suceava, nivel primar și gimnaziu, au participat la o activitate teatrală online alături de alți copii pasionați de limba franceză din România și Vietnam. Echipa Teatrului Zygomars din Belgia a pus în scenă, într-o manieră inedită, un text emoționant despre trăiri și sentimente pe care le-am traversat cu toții în această pandemie, despre solidaritate, empatie și curajul de a învinge propriile temeri. Textul vorbește despre fricile și grijile care îl copleșesc pe Le Tout Petit Monsieur sub amenințarea iminentă a unei invazii extraterestre, însă, cu usurință mesajul poate fi transpus în contextul actual. Nu lipsesc umorul și doza de optimism din final care aduc bucurie și speranța că totul va fi bine. La finalul vizionării, copiii au interacționat cu actorul Simon Wauters, au identificat, în echipe, emoțiile transmise de textul dramatic și de jocul actorului, și au povestit despre propriile emoții și sentimente. Ei vor avea posibilitatea să exprime într-un afiș, desen și mesaj, emoția pe care au trăit-o cel mai intens în această perioadă, iar lucrările lor vor putea fi trimise direct către Le Tout Petit Monsieur la adresa toutpetitmonsieur@gmail.com. Toți copiii au fost extrem de receptivi și s-au bucurat de acest spectacol minunat oferit de Théâtre des Zygomars, Delegația Wallonie-Bruxelles în România și Alianța Franceză Suceava.