O incursiune în lumea muzicii europene și francofone, cu elevi și profesori de la Colegiul de Artă Suceava

Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, a organizat duminică, 26 septembrie, în cadrul Zilelor Teatrului Municipal „Matei Vișniec” – 6 ani de teatru la Suceava, evenimentul intitulat Euphonies francophones. În cadrul acestui parteneriat între instituții emblematice pentru spațiul cultural sucevean, profesorii muzicieni ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, coordonați de către profesor Istrate Elena, director adjunct al colegiului, au propus un recital aniversar constând dintr-un evantai repertorial insolit, aparținând unor compozitori din epoci diferite, cu orientări estetice variate.

„De la severitatea componistică a lui Bach la exuberanța stilului contemporan al lui Leo Brower sau Roland Dyens, chitara s-a dovedit și în această seară un instrument versatil, puternic și expresiv, cu o capacitate mare de transmitere afectivă. În aceeași măsură, oboiul, flautul, trombonul, adică rigoarea stilului baroc, fantezia neoclasicismului, ineditul contemporan, au rezonat cu rafinatele sonorități impresioniste ale duetului de pian”, au transmis organizatorii.

În deschiderea programului, profesorul Ilie Aurelian Zugrav a invitat publicul într-un decor autumnal, interpretând la chitară piesa „Un jour de novembre”/ „O zi de noiembrie”, compusă de Leo Brower.

 „Fantezie” este și titlul piesei compuse de Jules Demersseman, pe care profesoara Mihaiela Săveanu a interpretat-o la flaut, avându-l ca profesor corepetitor pe Cristian Lungu.

Elevi talentați, cu premii importante în palmares, Liviu Rotaru și Ștefan Constandache, îndrumați de profesorul Ilie Aurelian Zugrav, au interpretat „Invențiunea în re minor” de J. S. Bach și o piesă emoționantă: „Tears in Heaven” de Eric Clapton.

„Muzica, arta in extenso, metamorfozează, transfigurează, indiferent de orizontul nostru cultural, de gusturile estetice ale fiecăruia”, au completat artiștii. Profesoara Crețu Lăcrămioara a demonstrat acest lucru,  interpretând solo, la oboi, „Metamorfoza I după Ovidiu” de Benjamin Britten.

Profesorii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, doi pianiști remarcabili, au interpretat, magistral, la patru mâini, un fragment din opera compozitorului impresionist francez  Maurice Ravel, „Ma Mère l’Oye”.

Profesoara Istrate Elena a interpretat cu măiestrie și sensibilitate piesa „Sicilienne”, aparținând compozitorului francez Gabriel Fauré, avându-l drept corepetitor pe profesorul  Cristian Lungu.

Evenimentul a fost dedicat și Zilei Limbilor Europene, celebrată anual pe data de 26 septembrie, și a presupus un repertoriu european, preponderent francofon. Rămânând în același spațiu lingvistic, profesorul Florin Sumanariu a interpretat la trombon o piesă contemporană, a  compozitorului și interpretului francez Joe Dassin, „Et si tu n’existais pas”.

Organizatorii au mulțumit tuturor soliștilor pentru această minunată incursiune în lumea muzicii europene și francofone precum și publicului meloman și francofon prezent.