Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, în perioada 31 martie – 1 aprilie 2023, a șasea ediție a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”, având ca obiectiv principal familiarizarea profesorilor de limba franceză cu strategii inovatoare din domeniul didacticii limbii franceze și interacțiunea autentică în cadrul atelierelor de formare în vederea progresului educaţional. Ediția din acest an va avea un format hibrid, atelierele on site interactive îmbinându-se cu webinariile la care vor avea acces toți participanții.
Profesori din județele Suceava și Botoșani, alături de experţi internaţionali și formatorii invitați vor participa la acest eveniment, care îşi propune să abordeze tehnici de predare a limbii franceze şi de transmitere a valorilor civilizaţiei francofone prin intermediul unor canale de comunicare autentice și activități antrenante.
După ceremonia de deschidere, participanții la manifestare vor asista la o conferință susținută de domnul Thierry Gaillat, cu tema: « Et si on apprenait les langues par l’usage qu’on en fait, en réalisant des tâches ancrées dans la vie réelle, par le biais du numérique ? » care va avea o abordare socio-actională prin care se vor prezenta activități ce pot fi puse în practică la ora de franceză, inspirate din viața reală, însă puse în practică prin intermediul digitalului.
În acest an, stagiul de formare va cuprinde cinci ateliere on site și 2 webinarii, animate de specialiști în domeniul didacticii FLE, având ca teme practici inovatoare de predare-învățare. Rémi Gérôme, Martin Olivier, Lavinia Enache, Zouhir Hariq, Régis Chevandier, Mihai Grăjdeanu și Annick Hatterer vor susține ateliere interactive și vor veni cu metode noi de abordare a limbii franceze în cadrul orelor de curs stimulând studiul limbii franceze prin joc, cântec și resurse digitale.
Președintei Asociației Române a Profesorilor Francofoni – Sucursala Suceava, prof. dr. Daniela-Irina Melisch, inițiatoare (alături de Marc Oddou, fondator „MOddou FLE”, expert asociat CIEP, autor, consultant, formator și conceptor-realizator de proiecte numerice) a acestui eveniment important pentru formarea continuă a profesorilor de limba franceză, i s-au alăturat, pentru a șasea ediție, numeroși parteneri: Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Alianța Franceză din Suceava, Centrul de Reușită Universitară, Agenția Universitară a Francofoniei, Inspectoratul Școlar Suceava, Centrul de Carte Străină Sitka Alaska și editurile Hachette, Didier și Cle International care vor oferi și premii constând din metode utilizate în predarea limbii franceze. Toți aceşti parteneri au făcut posibilă prezenţa invitaţilor străini şi a formatorilor care vor anima atelierele pe durata celor două zile de formare continuă.
Mai multe informații despre manifestarea „Le Printemps de l’innovation du français” pot fi găsite pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pifroumanie/ sau pe site-ul : https://sites.google.com/view/pifroumanie/accueil.