Alianţa Franceză din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Agenția Universitară a Francofoniei, a demarat activităţile din cadrul celei de a cincea ediţii a Școlii de vară francofone, destinată copiilor cu vârste între 6 şi 13 ani, care doresc să descopere limba franceză prin jocuri şi activităţi educative.
Prima serie a Școlii de vară francofone a reunit elevi, profesori şi formatori în cadrul a numeroase ateliere interdisciplinare, desfășurate în spațiile agreabile și primitoare de la Grădinița „Maria Montessori” Suceava, Alianța Franceză din Suceava, Căsuța cu Povești din parcul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, Logiscool, Bucovina Dance Studio, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” din Suceava.
Zilnic, elevii au participat la activităţi interactive de limbă franceză animate de profesori cu experienţă, dar şi de stagiara franceză Aurélie Poc, care a propus activităţi ludice şi interactive, pe tematici diverse şi atractive.
Cursurile de limba franceză au fost completate de ateliere de pictură, teatru, dans, bune maniere, lectură, robotică, prim-ajutor, sport… Astfel, grație colaborarii cu Școala de etichetă și bune maniere (Asociația IDEVA), mici francofoni au învățat despre protocol, etichetă și comunicare asertivă, iar la Căsuţa cu Poveşti, au descoperit universul fascinant al lecturii şi al jocului de rol cu marionete. La Bucovina Dance Studio elevii au creat impresionante coregrafii de dans pe ritmuri francofone antrenante, în timp ce la atelierul de pictură s-au bucurat de o inițiere în istoria artei şi au creat portrete neconvenţionale.
Participanții au exersat tehnicile de prim-ajutor sub atenta îndrumare și supraveghere a echipei de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava şi au învăţat manevre care să îi ajute în situații de urgență. În sfârşit, la Logiscool şi-au exersat competenţele digitale prin realizarea de mini-proiecte de programare, crearea de modele 3D profesionale în Tinkercad sau explorarea elementelor de inteligență artificială.
Seria 1 a Şcolii de vară francophone va continua zilele următoare cu ateliere de teatru şi bandă desenată şi se va încheia cu festivitatea de premiere şi spectacolul organizat de copiii participanţi.
Activităţile de vacanţă destinate copiilor vor continua şi în seria a doua a Şcolii de vară francofone, care va începe pe data de 15 iulie. Pentru înscrieri și informații suplimentare, persoanele interesate pot suna la numerele de telefon 0747643952 şi 0737784074 sau se pot adresa în scris, pe mail, la adresa Alianţei Franceze din Suceava aliantafrancezasv@gmail.com.