În zilele de 27 – 29 mai, Alianța franceză din Suceava a avut onoarea să participe la vizita Excelenței Sale, doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței la București, în municipiul Suceava. Vizita doamnei ambasador a fost prilejuită de acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Sucevei de către Primăria Municipiului Suceava. Evenimentul a avut loc vineri, 27 mai, la ora 13.00, în sala Teatrului Municipal „Matei Vișniec” și a reunit reprezentanți ai autorităților administrative locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor culturale și de învățământ, profesori, ziariști, oameni de afaceri. Ceremonia a fost urmată de spectacolul „Omul de zăpadă care dorea să întâlnească soarele” de Matei Vișniec, o producție a Teatrului Muzical Dramatic „Olga Kobileanska” din Cernăuți.
La ora 15.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” din campusul universitar, doamna Laurence Auer a participat la dezbaterea „Practici de traducere și interpretare literară”, în cadrul Conferinței Internaționale a Doctoranzilor (Discurs critic și variație lingvistică), susținută de dramaturgul Matei Vișniec și invitații săi. La discuții au participat Jérome Carassou, scriitor și editor la editura Non-Lieu, Laure Henckel, jurnalistă, autoare de traduceri, scriitoare, Neda Nejdana, scriitoare și scenaristă, prof. dr. Mircea Diaconu, prorector USV, prof. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, președinta de onoare a AFS, conf. dr. Olga Gancevici, director Departamentul de Limbi și Literaturi Străine, USV.
La ora 17.00, în Sala Senatului USV din corpul A, doamna ambasadoare Laurence Auer a înmânat însemnele Ordinului Meritul Agricol în grad de Cavaler doamnei și domnului Laura și Olivier Bouriaud, profesori la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și domnului Dănuț Pavel, profesor la Liceul agricol Dorna Candrenilor.
Începând cu ora 19.00, doamna Laurence Auer a participat la masa festivă organizată cu ocazia împlinirii a unui an de activitate a Alianței franceze din Suceava.
În afara programului oficial, dna ambasador a profitat de vizita la Suceava pentru a vizita Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean și Mănăstirea Sf. Ioan precum și pentru a viziona spectacolul de teatru „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, o producție a Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava.