Ziua Internațională a Profesorului de limba franceză

Activitatea care demarează joi, 26.11.2020, este dedicată cadrelor didactice. Ziua Internațională a Profesorului de limba franceză este sărbătorită, începând cu anul 2019, la finalul lunii noiembrie și se dorește un prilej de bucurie și de solidaritate a profesorilor de limba franceză din întreaga lume, un moment de împărtășire de bune practici, de emoții și trăiri intense legate de experiența predării și învățării acestei limbi străine.

Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni și Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, în parteneriat cu Biroul Francez, vor organiza, în săptămâna 26 noiembrie-2 decembrie 2020, sub coordonarea prof. dr. Ana Maria Briana Belciug și prof. dr. Alexandra Sîrghi, o serie de activități care doresc să aducă împreună profesori de limba franceză și elevi, prin testimoniale, interviuri, portrete de profesor, toate reunite sub logo-ul „Merci, professeur!”.

Va fi un prilej minunat de a face un bilanț, de a evoca amintiri, de a mulțumi, de a vedea prin ochii elevilor și dascălilor o profesie care reunește atât pasiunea pentru limba franceză  și atașamentul față de valorile culturale ale spațiului francofon, cât și dorința de a inspira, de a motiva, de a educa, de a deschide noi perspective, de a cultiva caractere deschise, tolerante, responsabile și adaptabile la societatea de astăzi.

Afișul evenimentului este creat de Călin Acroitoriței, fost elev al Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, absolvent al Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava.

Activitățile tematice se desfășoară online și  pot fi urmărite pe adresa de facebook a BF: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul CJ: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.