Miercuri, 29.03.2023, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Școala Gimnazială „Academician H. Mihăescu”, Udeşti, a organizat activitatea „C`est printemps, c`est la francophonie!‟ coordonată de doamna profesor Trifan Oana. Ca în…
Categorie: Comunicate de presă 2023
Comunicat de presă – 29.03.2023
Vineri, 31 martie şi sâmbătă 1 aprilie 2023, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, va avea loc atelierul de formare în domeniul benzii desenate animat de Mihai Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate. În cadrul acestui atelier inovator,…
Comunicat de presă – 22.03.2023
Miercuri, 22.03.2023, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” organizează activitatea „Francophonie partagée‟ coordonată de doamnele profesor Melisch Daniela Irina și Maxim Irina…
Comunicat de presă – 21.03.2023
Școala de Etichetă și Bune Maniere, împreună cu Biblioteca USV, Alianța Franceză Suceava și ,,Mov de Bucovina”, organizează, în ziua de 24 martie 2023, evenimentul ”Balada Doamnelor de azi”, o dezbatere pe tema: femeia modernă între feminitate și feminism. Evenimentul…
Comunicat de presă – 20.03.2023
Institutul Francez din România şi Alianţa Franceză din Suceava organizează, în perioada 23-26 martie, în Auditoriumul „Joseph Schmidt al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, ediţia a 27-a a Festivalul Filmului Francez din România. În acest an, festivalul se desfăşoară…
Comunicat de presă – 13.03.2023
Duminică, 19 martie 2023, începând cu ora 17.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc un concert susținut de artiştii elveţieni Sophie Loretan şi Simon Jaccard, membrii grupului Sophie de Quay. Sophie de…
Comunicat de presă – 06.03.2023
Miercuri, 8 martie 2023, ora 18.00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret, organizează activitatea „Le français c’est utile. Le français c’est l’avenir” coordonată de doamna profesor Pieszczoch Nicoleta.…
Comunicat de presă – 28.02.2023
Miercuri, 1 martie 2023, ora 18:00, Alianța Franceză din Suceava continuă seria manifestărilor organizate în cadrul După-amiezilor francofone cu o nouă întâlnire on-line destinată promovării cântecului francez și francofon, Le chanteur du mois/Cântărețul lunii. Activitatea, concepută sub forma unui interviu…
Comunicat de presă – 20.02.2023
Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, continuă proiectul de colaborare cu Institutul Național Superior al Profesoratului și Educației (INSPE) din cadrul Universității Champagne-Ardennes Reims, Franța, prin care, anul acesta, 13 masteranzi francezi desfăşoară stagii de…
Comunicat de presă – 14.02.2023
Miercuri, 15 februarie 2023, ora 17.00, în cadrul proiectului „Les après-midi francophones à Suceava”, Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, organizează activitatea “L’approche ludique-interculturelle en classe de FLE”/ „Să învăţăm limba franceză cu ajutorul…
