Comunicat de presă 27.10.2025

Sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 17:30, Alianța Franceză din Suceava, a găzduit prima întâlnire a Salonului de Lectură Francofonă, eveniment coordonat de prof. dr. Munteanu Petronela de la CN „Ciprian Porumbescu” şi de prof. dr. Hetriuc Cristina, CN „Mihai Eminescu”, Suceava.

În cadrul acestei întâlniri, participanţii au asistat la un moment poetic bilingv (română–franceză) şi au avut ocazia să descopere opera scriitoarei Annie Ernaux, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, dar şi adaptările cinematografice inspirate de aceasta. Evenimentul inaugural a avut-o ca invitată specială pe soprana Viorica Corjan, care a încântat publicul printr-un minirecital de arii celebre din repertoriul francez.

Salonul de lectură își propune să devină o prezență constantă în viața culturală a comunității sucevene prin organizarea unor întâlniri lunare, în ultima sâmbătă a fiecărei luni. Acestea vor constitui un spațiu de dialog, reflecție și inspirație dedicat iubitorilor limbii și culturii franceze. Fiecare ediție va avea invitați speciali – actori, muzicieni sau personalități ale lumii culturale – și va fi construită în jurul conversațiilor literare actuale și al recomandărilor de lectură din literatura francofonă.