Comunicat de presă 30.10.2025

Vineri, 31 octombrie 2025, ora 13 :00, va avea loc prima întâlnire din al treilea an de activitate din cadrul proiectului Itinéraires francophones, proiect al Alianței Franceze din Suceava, în parteneriat cu Asociația Seniorilor Bucovineni.

Tema din această lună, Comprendre la culture française, va fi coordonată de doamna Angela Nesteriuc și își propune abordarea unor aspecte ale culturii franceze din perspectiva unui străin care, fie vizitează Franța ca turist, fie se pregătește să desfășoare un stagiu de formare educațională sau profesională în Franța.

Programul discuțiilor va avea la bază experiențele personale ale participanților cu ancorarea în istoria poporului francez, a limbii franceze și sintetizarea principalelor trăsături caracteristice, percepute de persoane din alte țări.

Participanţii vor avea astfel ocazia să facă un schimb de păreri şi de experiențe despre prima întâlnire cu Franţa şi tradiţiile sale culturale.