Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul de Reuşită Universitară al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Primăria Suceava şi Asociaţia Club Sportiv Academia de Sport organizează, în perioada 5-24 septembrie, a treia ediţie a evenimentului La Rentrée francophone à Suceava/Începutul de an şcolar francofon la Suceava.
În cadrul acestei manifestări dedicate demarării activităţilor francofone şi cursurilor de limba franceză din cadrul Alianţei Franceze din Suceava vor fi organizate mai multe activităţi destinate elevilor şi profesorilor de limba franceză aflaţi în pragul unui nou an şcolar.
Evenimentul a demarat marţi, 5 septembrie, când elevii clasei a Va intensiv franceză de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” au avut ocazia să descopere Alianţa Franceză din Suceava şi o parte din echipa acestei instituţii în cadrul activităţii „Le français sur scène” coordonată de doamna profesoară Irina Melisch.
„La Rentrée francophone à Suceava” va continua în zilele de 15 şi 16 septembrie cu un stagiu de formare dedicat profesorilor de limba franceză, care va cuprinde două ateliere interactive: un atelier centrat pe competenţa plurilingvă şi interculturală în predarea limbii franceze propus de formatorul internaţional conf. univ. Silvia Guţu, coordonatoarea Centrului Universitar Francofon din Chişinău, Republica Moldova şi un atelier cu aplicaţii practice referitoare la utilizarea radioului la ora de limbă franceză coordonat de doamna profesoară Gabriela Mangîr de la Colegiul Naţional „A.T. Laurian” din Botoşani.
În deschiderea stagiului vor interveni Romain Chrétien, directorul naţional de cursuri şi certificări de la Institutul Francez din România şi directoarea Alianţei Franceze din Suceava, lector univ. dr. Mariana Şovea, cu prezentări pe tema principalelor proiecte şi evenimente francofone din perioada următoare precum şi a ofertei de cursuri şi certificări propuse de Alianţa Franceză elevilor şi profesorilor suceveni.
„La Rentrée francophone à Suceava” se va încheia cu participarea la Crosul Sucevei ediţia a VIIIa, organizat de clubul ASC Academia de Sport Suceava cu sprijinul Primăriei Suceava, activitate care se înscrie în proiectele destinate sportului pe care Alianţa Franceză îşi propune să le promoveze. Evenimentul „La Rentrée francophone à Suceava” ediţia a treia este dedicat profesorilor de limba franceză, elevilor și studenților, care vor sărbători astfel, într-un mod creativ şi interactiv, începerea unui nou an de studii francofone.