Miercuri, 20 octombrie 2021, ora 18:00, Alianța Franceză din Suceava continuă seria activităților derulate în cadrul proiectului “Les après-midi francophones – la Francophonie dans la communauté”, cu întâlnirea online “Rencontres francophones”.
Această activitate, coordonată de prof. Daniela Sandu, îi va avea ca invitați pe Guillaume Delhommeau, Claudine Pouteau, Séverine Rolan, profesori ai Liceul “Ambroise Paré”, Laval, Franța, prezenți la Suceava în cadrul proiectului “Trouver sa voie… Oser l’Europe !”, un proiect de Parteneriat strategic finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, în parteneriat cu Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat” Suceava.
Profesorii de limba franceză vor avea ocazia să descopere orașul Laval, situat în departamentul Mayenne, regiunea Pays de la Loire, sistemul de învățământ francez, și vor participa la un dialog privind derularea de proiecte în spațiul francofon.
Întâlnirea va reprezenta o bună ocazie, pentru toți profesorii de franceză participanți, de a împărtăși opinii și experiențe referitoare la proiectele interculturale și activitățile francofone desfășurate în cadrul instituțiilor de învățământ din care fac parte.
